Bărbatul suspectat de uciderea a trei persoane la Constanța a fost arestat preventiv

Bărbatul suspectat de uciderea a trei persoane la Constanța a fost arestat preventiv
Publicat: 25/07/2014, 21:05
Actualizat: 09/04/2019, 08:23

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a confirmat, vineri seară, solicitarea procurorilor și a emis un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele Ștefan Alexandru Stoica, cercetat pentru omor calificat și tâlhărie calificată.

Decizia instanței nu este însă definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Tânărul în vârstă de 21 de ani este acuzat că și-ar fi ucis bunica, mătușa și un văr, lovindu-i de mai multe cu un ciocan și cu un cuțit. El a fost audiat de polițiști, joi, timp de aproape 12 ore, dar nu a declarat nimic, refuzând să vorbească.

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului tribunalului Constanța, miercuri, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla la domiciliul său, unde locuia cu mama și bunica sa, i-a aplicat bătrânei, în vârstă de 81 de ani, mai multe lovituri de cuțit, una dintre acestea lovind-o drept în inimă. În acel moment, în vizită la femeie se afla fata acesteia, soră cu mama suspectului, și un nepot în vârstă de 19 ani, care au fost și ei uciși.

Potrivit rechizitoriului procurorilor constănțeni, mătușii sale Stoica „i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit în zona toraco-pericardo-cardiacă, producându-i leziuni traumatice cu afectarea organelor interne vitale (cord) care au condus la decesul acesteia. (…) Tot, în aceeași împrejurare, inculpatul a agresat-o pe victima (n.r. – vărul său de 19 ani) cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit, cu un corp dur cu o suprafață mai mică de 4 centimetri pătrați, prin comprimare cu un corp alungit, dur-semidur, cu suprafață neregulată, producându-i multiple leziuni traumatice cranio-cerebrale, aceste leziuni având legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul victimei”.

După uciderea victimelor, Stoica a furat bani și autoturismul Dacia Supernova cu care mătușa și vărul său veniseră în vizită, cu care a plecat. El a abandonat însă mașina după câteva sute de metri, după ce a lovit-o de un autoturism parcat.

Cosmin Văideanu, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×